Print

Victimele violenței domestice sprijinite și protejate cu banii confiscați de la infractori – un proiect al Ministerului Justiției în acord cu Convenția de la Istanbul

Astăzi, în cadrul vizitei de evaluare a modului în care sunt implementate în România prevederile Convenției de la Istanbul, delegația GREVIO (Group of Experts on Action against Violence against Women and Domestic Violence) a discutat cu reprezentanți ai Ministerului Justiției, Consiliului Superior al Magistraturii, Curții Constituționale, Înaltei Curți de Casație și Justiție, Uniunii Naționale a Barourilor din România, Direcției Naționale de Probațiune. Întâlnirea a fost coordonată de domnul secretar de stat în Ministerul Justiției, Mihai Pașca.

Domnul Pașca a prezentat delegației GREVIO proiectul de înființare a Fondului Național pentru Prevenirea Criminalității prevăzut în Strategia națională privind recuperarea creanțelor provenite din infracțiuni pentru perioada 2021 – 2025. Acest proiect va construi un cadru proactiv de acțiune pentru asigurarea unui nivel înalt de conștientizare la nivelul societății, de prevenire și sprijinire a grupurilor vulnerabile și, foarte important, de protecție și consiliere a victimelor. Totul prin punerea în practică a conceptului de reutilizare socială și publică a banilor confiscați de la infractori.

De asemenea, domnul Pașca a informat GREVIO că Ministerul Justiției a demarat procesul de elaborare a unei inițiative legislative pentru lărgirea ariei de aplicare a ordinelor de protecție, respectiv pentru ca mai multe categorii de victime să poată beneficia de protecția asigurată de acest instrument.

În cadrul întâlnirii, echipa Ministerului Justiției și reprezentanții celorlalte instituții au prezentat modul în care, de la ratificarea Convenției, au fost stabilite noi standarde în lupta împotriva violenţei domestice și de gen (de exemplu posibilitatea de emitere a unui ordin de protecție provizoriu imediat, la cererea victimei, sau la constatarea agresiunii de către Poliție, precum și înăsprirea sancțiunilor pentru încălcarea ordinului).

Adoptarea Convenției Consiliului Europei privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice, denumită și „Convenția de la Istanbul”, a avut rezultate pozitive în multe țări, fiind primul instrument care face imposibilă calificarea violenței domestice drept o chestiune privată, care ține de familie sau tradiții. De exemplu, în țări în care standardele în domeniul luptei împotriva discriminării de gen și violenței erau deja ridicate, ca de pildă  Austria, Danemarca, Germania, Irlanda, Malta, Portugalia și Suedia, au fost promovate modificări legislative cu privire la violenţa sexuală și viol, armonizând-o cu prevederile Convenției de la Istanbul care stipulează că lipsa încuviințării victimei reprezintă elementul de bază al acestor infracțiuni și nu recurgerea la violenţă sau amenințările făptașului.